Vorbe…vorbe

Odata eram sedusi de vobele astea:

Cerul nu-l voi lăsa în pace. Nu am nevoie de nori cuviincioşi, de albastrul tîmp, de poezia ieftină a apusurilor dulcege. Înălţimi negre şi vijelioase, plutiri de păcură ce se întind molipsind de noapte zilele serbede, de ele îmi voi anina cazna cruntă sub soarele incolor!
Nu vreau să bîjbîi prin tărîmuri fade plivind visurile de buruieni otrăvite şi mlaştinile lor de-un păpuriş fatal. În sîngele negru crească vegetaţie lipsită de lumină, m-am săturat să răsfrîng stele blînde şi să-mi acopăr noroiul traiului mîhnit cu poleieli fugare. Voi pune seminţe în venin şi voi trezi la moarte aştrii visători.

Acum e ceva comun…Niste cioburi de amitiree a unui vas spart de neglijenta virstei…

Cindva…

De dupa geam priveste la mine curios orasul mare. E ca un copil care s-a plictisit de joaca si acum musai vrea sa inteleaga ce fac oamenii mari si poate mai ales de ce fac ?
Cindva oamenii mari stateu de vorba… Pur si simplu…
Se intilneau si stateau de vorba… Aveau ragaz… Aveau ragaz sa se bucure unii de prezenta celorlalti… Rareori se mai intimpla asa acum. Acum lumea e grabita si evita intilnirea.
La mine, la bloc, lumea se intilneste pe strada, pe bordura. Stau in cite o masina si-si spun verzi si uscate si se uita cu priviri curioase la tine atunci cind te apropii ca si cum vrei sa le iei…ca si cum vrei sa le iei… chiar amaritul ala de loc de parcare…

“A retrai”?

Ce ar fi sa ne amintim…nu, nu e bine…ce ar fi sa retraim…nu , nu e bine… Nu poti retrai. A retrai pina la urma obliga la copiere. Nici nu stiu de fapt de unde l-am luat pe acest rece si neutru “a retrai”. Probabil dintr-un reportaj de la televizor…
Toate starurile noastre ne indeamna sa retraim…E ca si cum am dus pina la final un drum si acum, grabiti peste masura, ne urcam in tramvaiul pe care il conducem ca sa mai facem o data traseul dintre prezumtivul ieri si atit de sigurul azi…

Tot despre amintiri

Imi aminteam, incepusem odata sa povestesc cuiva ceva despre un anumit lucru. Sincer nu mai stiu exact despre ce. Persoana m-a oprit si mi-a spus: Nu incerca sa fii nepasator. Atunci cind folosesti amintirea nu e ca si cum ai trece pe linga dira lasata de un vapor pe apa. Amintirea ramine….mult timp dupa…Poate amitirea este cea care conteaza, de exemplu, la transformarea vacantei in fotografie…

Despre amintiri

Amintirile sunt ceea ce ramine… Ce ramine dupa ce? Ce ramine dupa poveste.
Ceea ce desparte realul de poveste sunt amintirile. E impropriu sa spui despre poveste ”a fost”‘. Ea nu a fost… este… insa degradata de la rangul de poveste la cel de amintire…

Vis

Închid ochii…
Copilărie, ce dor îmi este de tine!…de îngerii albi de zăpada ce ne îmbujorau obrajii…în timp ce cântam: “Cerul şi pământul…îngeri şi oameni cântă impreună”

…Aşa cântam odată, nu demult, când copilăria era aievea…

Câte amintiri zglobii poartă în ei aceşti minunaţi fulgi de nea… colindul pe la fiecare casă, bucuria de a primi doi bănuţi, un măr sau un colăcel… Cizmuliţele îngheţate, soba caldă, care parcă ne aducea înapoi în trupuşorul nostru mic şi geruit….

Amintiri… Astăzi nu mai suntem copii şi nici nu mai avem voie să fim… Astăzi avem privilegiul de a fi fericiţi aducându-le copiilor bucuria pe care am primit-o şi noi cândva…

Da, nu mai suntem copii!…

În logica firii mă repliez spre mine, spre maturizarea relaţiei mele cu Cerul… Am pierdut naivitatea copilăriei şi-n locul ei trebuie să se fi alcătuit consistenţa credinţei şi certitudinea Iubirii Lui… Aşa o fi?…

Iarna

Nu e nimic mai frumos ca iarna, atunci cand ninge peste tot ce n-a fost sa fie din an si peste tot ce vara a lasat neterminat…

Sa acopere ea, zapada, urma de pasi, unii poate veseli, altii poate tristi, in drumul lor spre niciunde?

Si atunci cand nu s-or mai vedea, sa-mi strig bucuria regasirii cu minciuna de ocazie, cea care acopera, asemeni zapezii, tot…ce nu trebuie vazut, amintit si trait.

Granite

Stau la granite si astept sa platesc polita absurdului. Se ridica bariera, trec si opresc brusc pentru ca aud pe cineva care tipa ca din gura de sarpe:
-Frate, stai sa-ti iei restul!
Nedumerit ma uit in portofel, stau o clipa si-mi dau seama ca la granite lasasem mai mult. Introc capul si zic:
-Nu, multumesc, pastreaza restul. Am avut si zile mai bune.

Cotidian

In fiecare zi mergem pe un simplul, repetabil drum. Niciodata nu trebuie cumva sa ne facem iluzia ca suntem altfel decit singuri. Cele care nu se transforma absolut niciodata sunt bratele, picioarele, intreg corpul.

In fiecare zi suntem mai singuri in pofida milioanelor de stimuli care fac in asa fel incit sa apara contrariul. In fiecare zi ne frecam singurataile intre noi. Ca pe un peron de gara, supraincarcat, la mometul cind ridici bagajul si vrei sa pleci undeva, departe, poate la granita unei noi, posibil mai fericite vieti.

Poveste cu o floare

Mi-am amintit de momentul cind am vrut sa ofer o floare. Imi amintesc si acum ca ma straduisem sa iau cea mai frumoasa floare. Era frig, era tare frig afara si m-am temult sa nu inghete. Mi-am deschis geaca si am bagat floarea inauntru.

Atunci cind am vrut sa o ofer s-a apecat usor ca si cum ar fi fost un copil in pragul somnului. Avea petalele calde, cuminti…

Ea avea nevoie de caldura strict termica iar eu…habar neavind oferisem caldura sufleteasca..